Friday, 11 August 2017

Liniștea din cerul albastru


Până acum o lună, nu mă gândeam că fericirea mea poate să vină sub o altă formă. Nu îmi imaginam porțiuni de drum încărcate de romantism că m-ar putea impresiona. Eram mult prea grăbită. Dar știi cum e, fericirea vine fără ca tu să o întrebi. Îți zdruncină mintea, iar sertarele pe care tu aranjasei atât de frumos lucruri, erau răsturnate și zăceau pe jos. Cu toate că era un haos, priveam fericită. Mă simțeam în siguranță. De mult căutam acea siguranță în care să pot să privesc cerul pe îndelete, să savurez aroma naturii, iar iarba să îmi fie pernă.
Cerul, de un albastru atât de senin, dăruia zilelor mele un nou sens. Îmi petreceam zilele descoperind noi emoții, curiozitatea mea împingându-mă la lucruri aproape incredibile pentru mine. Albastru mă purta de mâna, descoperind fel de fel de locuri. Câteodată, preferam să stau pe iarbă și să privesc cerul. Nu mai vorbeam. Tăceam și lăsam vântul să deseneze o hartă pe spatele meu. Zâmbeam și trăiam momentul. Liniștea mă acompania în ritmul albastrului.
Iar seara, totul se schimba. Cerul, îmbrățișat de stele, strălucea mai intens și mă invita să îl privesc. Să îl descopăr mai bine. Serile erau lungi, pline de savoare și încărcate de liniște. Am descoperit pasiunea pentru liniște într-un moment în care nici nu îmi mai imaginam că aș putea să simt asemenea sentimente. Dar viața are stilul său haios de a te face să îți pui fel de fel de întrebări și să cauți răspunsuri în cele mai ciudate locuri. Iar eu am găsit răspunsul cel mai important la întrebarea mea. În cerul albastru am descoperit dorința mea de a fi mai bună, mai curioasă și mai puternică. M-am eliberat de toate absurdele măști și am savurat ca pe un vin bun fiecare moment de liniște. 
Încă mi se pare incredibil faptul că am trecut cu vederea peste toate limitele mele și am cunoscut simplitatea în cea mai pură formă. Am lăsat gândurile departe de mine, mi-am trăit momentele cu pasiune, nedorind să mă gândesc la realitatea atât de aburdă. Pentru că în acele momente, așa o simțeam...absurdă. Totul căpătase o altă formă.
Și m-am întors schimbată. Mult mai puternică și mai fericită. Am lăsat viața să mă surprindă, nu i-am mai făcut vreun program și bine mi-a făcut. Am realizat că toate temerile mele erau nefondate și că pe la urmă, trebuie să am grijă și de mine. Să îmi dăruiesc liniștea.
Să îmi trăiesc viața cu pasiune. Fără pasiune, totul este gri.
Cerul albastru m-a învățat să îi acord o șansă vieții mele. Să o las să mă surprindă și să nu mă mai ghidez după false speranțe. 

No comments:

Post a Comment

O clipă de tăcere...