Sunday, 5 February 2017

Pe același drum


      


Am acceptat să ies cu Victor în speranța că în sfârșit va apărea și soarele pe strada mea. Sau aș putea spune normalul. Îmi lipsea enorm echilibrul în viața mea, acea normalitate pe care toate fetele de vârsta mea o aveau. Eu mă simțeam prizonieră a gândurilor mele, iar singurătatea devenise chinuitoare. Victor, săracul, când a auzit că vreau să ies cu el, nu știa cum să își exprime fericirea mai bine. A rămas să ne vedem duminica la ora 19.

Duminică pe la 18:30, mi-am luat repede pe mine o rochie verde, auzisem că se poartă această culoare cu toate că pe mine nu mă încânta. M-am machiat puțin și am fost gata imediat. Victor mă aștepta în fața blocului cu un trandafir în mână. Mi-a picat fața când l-am văzut cu trandafirul, urăsc stereotipurile. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă îmi aducea un buchețel de flori de câmp sau orice altceva. Un trandafir este sec. Bun, la fel ca el. Victor era genul de bărbat care deși arată bine fizic, pentru mine nu exprima nimic. Nu avea acel ceva. Un băiat modest, liniștit, cuminte și lista putea să continue. Bărbatul perfect de dus acasă la mama și la tata. Haha! Începusem să râd în timp ce săracul stătea crispat în fața mea.
- Clara! Ești minunată! mi-a sărutat timid obrazul. I-am zâmbit.
- Ce facem? l-am întrebat
- Am o supriză pentru tine.
Când l-am auzit, am început să mă enervez. Nu îmi plac surprizele. Dar fie! Îmi propusesem să nu mai fiu atât de răutăcioasă și să acord șanse.
- Bine. i-am răspuns sec.
Am luat un taxi și am mers până la un restaurant în centrul orașului. Era plăcut acolo. Mai fusesem cu Ana. Cred că ea i-a sugerat să mă ducă acolo. Am intrat destul de plictisită și fără niciun chef să petrec o seară în compania lui Victor. Ne-am așezat la o masă. Nu era aproape nimeni în restaurant. Mai era o singură masă ocupată de un domn care stătea cu spatele la noi și se uita în meniu. Grizonat, îmbrăcat elegant. Se vedea că aștepta pe cineva. Am revenit cu atenția la Victor care se apucase să îmi povestească cu ce se ocupă el. Victor era manager la o firmă de papetărie și îmi explica fascinat că cel mai mult își dorește să se căsătorească și să aibă 2 copii. Îi zâmbeam. Nu știam ce să îi zic sau cum să reacționez la vorbele sale.
- Clara! Îmi doresc cât mai curând un copil.
- Și vrei să îl faci din hârtie? nu m-am putut abține. Îmi comandasem un pahar de vin și deja începusem să mă mai destind puțin.
- Văd că ești și glumeață. a început el să râdă. Dar acum sincer, eu te-aș vedea pe tine ca fiind mama copiilor mei.
- Aha. am luat o înghițitură de vin în momentul în care am simțit un parfum de bărbat cunoscut mie. Victor, vreau să te întreb ceva:
- Da, Clara.
- Nu crezi că este aberantă această discuție?
- Adică?
- Cum adică? Mă inviți în oraș și îmi spui de la prima întâlnire că vrei să fiu mama copiilor tăi? Nu crezi că e prea devreme?
- Dar nu zic să ne căsătorim de acum. Mai întâi să ne cunoaștem mai bine! Continua el să zâmbească forțat.
- Aha. Ca-n reclama aia, „Să-i lăsăm să se cunoască mai bine. Și pac..o să avem un nepoțel!” am început să râd.
- Nu te înțeleg de ce râzi. Eu sunt serios. Îmi placi și vreau să fim împreună.
M-am enervat și exact când să îi dau o replică, am observat că doi ochi albaștri mă fixau. Atunci am încremenit. Acei ochi atât de cunoscuți mie mă priveau de la masa domnului grizonat. Dintr-o dată, m-am relaxat. Mă simțeam în siguranță. Victor mă privea mirat. Aștepta un răspuns de la mine, dar nu mai venea...

(Clara)

2 comments:

Un Colocviu la Moscova