Saturday, 25 February 2017

În clipele de tăcere


Începusem să mă îndrăgostesc de el. Dacă înainte îl priveam cu o ușoară teamă, de data aceasta nu îmi mai era frică. Îl priveam cu drag și cred că aș putea să zic, cu iubire. Îmi plăcea să stau în brațele lui, să vorbim despre lucrurile care ne chinuiau atât de mult și apoi, să ne rezumăm la tăcere.
Amândoi eram fascinanți de tăcere. De câte ori mă întorceam la realitate, priveam zilele cu mult dor până îl revedeam. Cu toate că știam că el nu îmi aparține. De fapt, nu îmi va aparține vreodată. Reprezenta un aer diferit de care mă îndrăgostisem nebunește. Nu am îndrăznit nicio secundă să îi spun sentimentele mele. Nu îmi doream să îmi arăt slăbiciunea, deși constatam deoseori că îi placea să îmi dezgroape și cele mai ascunse gânduri. Îmi elibera demonii și mă lăsa să îi privesc. Să le recunosc apartenența în mintea mea. Demonii lui se jucau cu ai mei. Mă chinuiau. Acest joc îl făcea să se simtă puternic și în același timp, vulnerabil. În brațele mele, devenea un om tandru și liniștit. Fericirea se năștea în clipele de liniște, amestecându-se cu pasiunea. Cred că asta ne-a unit de la început. Pasiunea. Eram atât de însetați după descoperirea ei încât începusem să credem că nu ne asemănâm cu nimeni din jurul nostru. Pasiunea era cheia existenței noastre. Se găsea în tot. În muncă, studiu, amor, citit sau chiar dormit. Chiar și cele mai banale lucruri deveneau extraordinare în preajma noastră. Era amuzant, dar de multe ori îmi venea să-l implor să înceteze. Să dispară din viața mea. Apoi, într-o secundă, redeveneam nebuna care număra secundele petrecute cu el. Îmi construisem în minte un jurnal cu toate emoțiile pe care le simțisem împreună. Aș fi scris un roman dacă aș fi avut mai mult curaj. Consideram că eram suficient faptul că el îmi umblă în minte. De ce mi-aș da acordul să mă descopere toată lumea? Pentru faimă? Nu, mulțumesc! Nu îmi place să fiu vedetă. Nu îmi place să fiu nici în centrul atenției. Așa că ajunsesem la concluzia că îmi voi ține toate emoțiile trăite cu el ascunse în mintea mea și din când în când, mă voi hrăni cu ele. În clipele de singurăte și dor, mă voi ascunde printre ele. Voi cunoaște iar ce înseamnă pasiunea. Iar el va trăi pentru totdeauna.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova