Saturday, 25 February 2017

În clipele de tăcere


Începusem să mă îndrăgostesc de el. Dacă înainte îl priveam cu o ușoară teamă, de data aceasta nu îmi mai era frică. Îl priveam cu drag și cred că aș putea să zic, cu iubire. Îmi plăcea să stau în brațele lui, să vorbim despre lucrurile care ne chinuiau atât de mult și apoi, să ne rezumăm la tăcere.

Monday, 20 February 2017

Mai avem timp!





Înainte să plece, mi-a spus să am încredere în mine. Eram confuză. Mă simțeam împietrită și zâmbeam fals. S-a întors încă o dată cu fața la mine, cuprinzându-mă de mijloc. Îi simțeam privirea pe mine, dar refuzam să ridic capul. Îl țineam la pieptul lui. Nu îmi doream să plece. Mă săturasem de acest joc nebunesc unde eu eram singura care suferea.

Sunday, 19 February 2017

Dezbatere ”De la Cuvânt la Argument!”




„De la Cuvânt la Argument!” este un eveniment organizat de către studenții Facultății de Drept și Litere, din Craiova, sub coordonarea Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, având ca scop realizarea unor dezbateri pe teme informale. Evenimentul este inclus ca secțiune distinctă în cadrul „Sesiunii de Comunicări Științifice” a Facultății de Drept.

Sunday, 12 February 2017

World Education Fair la Craiova



Educația în străinătate îți deschide porțile către o nouă persectivă a lumii. Dacă îți dorești să studiezi în străinătate, vino la Ramada pe 21 februarie, între orele 11:00 și 16:00 și ai ocazia să afli mai multe informații la World Education Fair.

Wednesday, 8 February 2017

Așteaptă-mă!


- Eliberând nebunia din suflet, ai rămas fidelă principiilor tale. Mi-ai spus acum ceva timp că niciodată nu vei recunoaște adevărul care zace în tine. Și totuși ai făcut-o. Altfel n-ai mai sta la masă cu mine. Ai ales să rămâi aici.

Sunday, 5 February 2017

Pe același drum


      


Am acceptat să ies cu Victor în speranța că în sfârșit va apărea și soarele pe strada mea. Sau aș putea spune normalul. Îmi lipsea enorm echilibrul în viața mea, acea normalitate pe care toate fetele de vârsta mea o aveau. Eu mă simțeam prizonieră a gândurilor mele, iar singurătatea devenise chinuitoare. Victor, săracul, când a auzit că vreau să ies cu el, nu știa cum să își exprime fericirea mai bine. A rămas să ne vedem duminica la ora 19.