Saturday, 7 January 2017

El și Tchaikovsky


Îi zâmbeam.
Fără să schițez vreun gest sau fără să mă las dusă de val de absurdele mele gânduri, îl priveam în tăcere. Eram într-o rochie de vară, largă și de voal. Îmi cădea pe corp, ascunzându-mi trupul. Stăteam rezemată de un colț al camerei într-un picior, celălalt fiind îndoit la spate. În mâna aveam o cană cu cafea. Îmi plăcea să îl privesc când doarme. Brusc, devenea o altă ființă. Una care nu ar face rău nimănui. Dormind, el întruchipa liniștea absolută, iar eu îi duceam atât de mult dorul. Eram conștientă că este numai imaginația mea care îmi juca iar feste, dar pentru un moment nu îmi mai doream altceva. Dădusem drumul la muzică pe laptop, iar Tchaikovsky se auzea în surdină. Nu îmi doream să îl trezesc. Mi-aș fi dorit să îl păstrez așa o eternitate. Știu că sună sadic, dar în momentul acesla era singura dată când el nu mă mai domină. Pentru prima dată, eu eram stăpănâ pe situație. El nu mai întruchipa omul modern al zilelelor noastre, acum el părea desprins dintr-un secol foarte îndepărat. Mi-am lăsat și piciorul celălalt jos. Stăteam dreaptă cu cana cu cafea în mână. Am pășit scurt, încercând să nu-l trezesc. Este surprinzător cum un om ca el, atât de atent în viața de zi cu zi, dormea atât de adânc. Am ajuns în dreptul patului său. Îl invidiam pentru părul său blond. De când eram copilă, mi-am dorit să fiu blondă. Da, m-aș fi putut vopsi acum, dar preferam să mă păstrez naturală. Încă nu venise momentul să sufăr o transformare atât de radicală. Începusem să îmi imaginez cum ar fi dacă mi-aș plimba mâinile prin părul său. Aproape fugisem de realitate în momentul în care el s-a întors pe partea dreapta. Tresărisem. Nu îmi doream să se trezească. Îmi era frică să mă prindă așa, holbându-mă la el. Chiar mă simțeam puțin rușinată de mine. Dar nici eu nu știam ce mă îndeamnă să rămân lângă el. Îl păzeam cu o teamă incredibilă. Am început să mă încrunt, realizând că nici măcar când el dormea, eu nu jucam rolul cel mai important. Tot el reușea să mă domine. Reușise să îmi intre în fiecare parte a minții mele, făcându-mă dependentă de prezența lui. Mi-am dus mâna dreapta la ochi, încercând cu teamă să maschez imaginea lui din fața mea. M-am întors cu spatele și am început să pășesc, gândindu-mă numai la ideea să ies cât mai repede din camera mea. Când să ies din camera, i-am auzit vocea:
- Clara? 
- Da... i-am răspuns, tremurându-mi vocea și ținând cu putere în mâna cana
- Îmi place Tchaikovsky.

(Clara)

No comments:

Post a Comment