Saturday, 14 January 2017

10, 8, 2


Și ce curată să îți fi fost vina încât să recunoști existența fericirii tale?
Liniștea este o altă cale de a evada din numeroasele încercări de a găsi un răspuns la problemele tale. Te arunci în răspunsuri haotice cu gândul să îți mai păstrezi pentru încă puțin capacitate de a mai zâmbi. Te îmbraci în haos, l-ai cusut de pielea ta și chiar te mândrești cu el. Nu te mai recunoști în banal și nici în problemele zilelor rămase pierdute. Ai renunțat la tot ce era efemer. Și ai preferat să îți păstrezi pentru tine gândurile pentru totdeauna. În fuga ta, te-ai oprit pe malul unui râu. Pădurea îți adăpostea neliniștea și te proteja de absurdele momente în care îți doreai să te reîntorci. Te-ai așezat pe piatra rece. Octombrie își intrase în putere și stăpânea copacii pădurii. Frunzele deveniseră mature și își etalau care mai de care frumusețea culorilor. Pentru prima dată, simțeai că ți-ai găsit locul. Niciodată n-ai știut ce înseamnă fericirea. Ai experimentat diferite tipuri de fericire. Ai încercat chiar să furi fericirea de la oameni sau măcar să le împrumuți tehnicile. Dar nu ai reușit. Fericirea reprezenta un absurd pentru tine. Era de neînețeles cum oamenii pot să se mulțumească cu atât de puțin. Fețele lor purtau fericirea pe buze, lucru care te făcea să cazi în disperare.
Dar acum erai în siguranță. Aici nimeni nu îți putea reproșa că nu știi să îți porți fericirea. De multe ori îți venea să îi întrebi pe acei oameni dacă ei știu sigur că tu deții așa ceva? Fericirea reprezintă cheia existenței noastre! Spunea cineva... Și cât de mult greșea. În negura zilelor, chipurile oamenilor se strâmbau și purtau semnele răului. Oare cum într-un om poate să zacă atâta fericire și răutate? Asta ar însemna că răutatea reprezintă chiar fericirea. Sau o fi invers? Să fii fericit înseamnă să fii rău? Nu. Mereu ți s-a spus că fericirea se naște din bine. Și atunci tu ce erai? Că nici fericirea nu o cunoșteai, dar nici răutatea nu zăcea în tine. Erai un tumultum de emoții înghețate. Amorțeala lor te durea. Îți măcina sufletul, încercând cu disperare să te eliberezi de ele. Ai fi vrut și tu să le expui asemenea celorlalți. Să le prezinți și să te mândrești că ești deținătorul lor. Dar nu puteai. Ele erau prinse în mirajul mimării sentimentelor.
Priveai atent lacul. Liniștea din jurul tău nu mai era sufocantă. Începusei să te eliberezi de emoții. Le lăsai să evadeze, aruncându-le în apa rece. Toamna începuse să își intre în drepturi. Era un nou început. Unul în care tu dețineai rolul principal. Iar fericirea ta se născuse acolo. Ai fi vrut să le spui tuturor că ai descoperit-o și tu. Dar nu era nimeni lângă tine.
Poate chiar asta reprezenta cheia. Te-ai ridicat. A sosit momentul să te întorci. Ai pășit hotărât, ieșind din întuneric și mergând în primăvară.

No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei