Wednesday, 7 December 2016

Când dorul ți-e mut


Nu era niciun secret pentru nimeni. Îl iubea cu o pasiune pe care nici măcar ea nu putea să înțeleagă. De câte ori închidea ochii, îi simțea respirația pe gâtul ei, îmbrățișând-o. 
Ura să-l aștepte. Și o făcea de atâtea ori încât ajunsese să simtă că este absolut normal ce face el. Dispărea fără să o lase să își ia la revedere. Iar asta o durea al naiba de rău. Nici măcar pozele cu el nu îi țineau de cald. Începuse să se întrebe ce văzuse la el. În fond, nu era vreun bărbat strălucit. Chiar ar fi părut banal la prima vedere. Genul de bărbat care nu iese în evidență. Și cu toate acestea, ea îl remarcase dintr-o mie. 
Se simțea singură. Mereu evita să cunoască alți oameni. În inima ei exista doar el. Și nimeni altceva. Nu se putea identifica cu cineva comun; banalitatea o plictisea teribil. 
Vlad o acaparase radical. Era îndrăgostită și nu recunoștea. Nu putea să accepte că cineva i-a  dat lumea peste cap. Îi plăcea organizarea, iar viața ei urma anumiți pași construiți de ea, iar Vlad îi răscolise fiecare umbră din mintea ei. Câteodată avea nevoia să îi spună ce simte. Debloca telefonul și rămânea cu ochii ațintiți în gol. Nu suporta ideea ca el să o știe slabă, dar în același timp avea nevoie de el. Să îi vorbească, să simtă că ea nu este o altă tipă.
Aroganța ei o măcina teribil. Se uita din ce în ce mai des la telefon. Ar fi vrut să vorbească cu el. Știa că dacă îi trimite un mesaj, el poate nici nu îl va citi. Și totuși a făcut-o. I-a trimis un simplu „Bună! :)” 
Își mușca buza nervoasă. „Alții și-ar tăia o mână să le acord măcar jumătatea din atenția pe care o acord lui...” gândea ea cu voce tare.
Telefonul se aprinde. Era mesaj de la Vlad.
„Ai dispărut?”
„Eu?” 
„Aha! Tu! De cine crezi că vorbesc?”
„Eu nu dispar. Dar nu mă cauți tu.”
„Am avut treabă”
„Și cum ai fi vrut să vorbim?”
„Să mă cauți tu! Ești nebună? Cine te ține să nu mă cauți?”
„Vlad...”
„Mi-e dor de tine, ființă ce ești!”
Ana a tras aer în piept și s-a abținut să zâmbească. Ce simțea pentru el era atât de chinuitor...

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova