Saturday, 22 October 2016

Frumusețea constă în...


În liniștea zilei de duminică, el stătea pe o bancă în parc, ușor plictisit, admirând-o pe Ana cum vorbea încruntată la telefon. Nervoasă, își mișca mâna stângă, jucându-se cu o frunză culeasă de jos.
Se uită în gol, buzele ei se abțin să nu scoată cuvinte urâte. Și-ar urla toate durerile, dar știe că nu poate. Este conștientă că Vlad o privește și vrea să se mențină puternică în fața lui. Închide telefonul și rămâne pe loc. Se întoarce cu față spre Vlad. Se uită la el fără să schițeze vreun gest. „De ce oare mă privește așa? Uite-l că zâmbește...”. Cu spatele, a făcut câțiva pași înapoi, ridicându-și mâinile în sus. Se simțea ca într-un dans fermecător. În fond, erau doar ei doi în tot parcul. Chiar dacă vremea nu ținea cu ei, ea adora orice moment petrecut departe de problemele ei.
-Ana! o strigă Vlad.
-Da? Ce este?
-Ce faci acolo așa departe?
-Te privesc! îi răspunde ea, zâmbindu-i cald.
-Privește-mă de aproape!
-Mhm! își aruncă privirea în sus.
-Ana!
-Taci! Calmează-te! Ai văzut ce frumos este azi cerul? L-ai privit și tu?
-Nu.  E înnorat. Ce naiba apreciezi la el?
-Uite! Asta e problema ta! De fapt a tuturor! Vă place frumusețea, o adorați. V-ați vinde inima pentru o doză de frumusețe! Și pentru ce folos? Tot ce e minunat durează o clipă. Și apoi vă aruncați în depresie, vă plângeți de milă că nu sunteți fericiți. Și iar căutați frumusețea în zeci de colțuri aruncate și putrezite de amărăciune. Vă cheltuiți ochii pe culori care mai de care mai fascinante. Până ajungeți să rămâneți fără resurse. Dar mie îmi place să vă văd așa. Să râd mut de voi. Să vă văd cum vă chinuiți.
-Vorbești prostii! îi răspunde el sec.
-Prostii? Nu cred asta. Ana se apropie încet de el.
-Da. Ești prea optimistă Coboară cu picioarele pe pământ.
-Nu vreau! Mie imi e bine aici.
-Ana! Crezi că mie dacă nu îmi plăcea frumusețea mai eram acum aici cu tine?
-Ha! Ești superficial.
-Crezi tu? se uită la ea din ce în ce mai curios.
Ana ajunge în dreptul lui. Îl privește de sus:
-Da. Sunt frumoasă! Dar sunt altele mult mai frumoase decât mine. Așa că te întreb. De ce ești acum cu mine?
-Spune-mi tu! îi zâmbește el.
-Înseamnă nu îți place frumusețea!
-Vezi că te contrazici? se răstește la ea.
-Glumeam!  îi zâmbește.
-Mda. Glume de doi bani.
-Ești răutăcios și știi asta. Vlad! îi șoptește numele. În mintea mea este o furtună...
-În sfârșit spui și tu ceva corect. În asta găsesc eu frumusețea. Așa că nu sunt superficial.
Ana își lasă telefonul pe bancă și-l sărută, privind pe ascuns cum telefonul ei se tot aprinde. Închide ochii. Azi nu îi mai este dor de Victor. Când trecutul ei bate la ușă, ea își sărută prezentul.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova