Wednesday, 26 October 2016

Ecoul


Își petrecea seara, uitându-se în gol la fereastră. Sufletul ei urla de furie. Nu a crezut niciodată că va mai putea iubi cu atât de multă intensitate. Nici măcar când Victor a plecat, ea nu s-a simțit așa. „Fir-ar! Cine a zis că dragostea te face mai bun? Acum nu ar trebui să sufăr ca un câine!”.
Își dăruise pentru a doua oară inima unui om lipsit de scrupule. Poate că e masochistă. Îi place să simtă durerea, cum inima ei sângerează după cuvintele lui. Aude telefonul cum sună scurt. Se uită curioasă la ecranul aprins. Se întinde, leneșă, și atinge telefonul. Era un mesaj de la același număr ucigător. „Unde ești?” o întreba scurt. Încruntată, își astâmpără lacrimile care vor să provoace un adevărat dezastru. „Unde să fiu? Știe și el foarte bine unde sunt.” se întreabă ea în gând.
„Sunt aici!” îi răspunde la mesaj.
„Aici unde?”
„Unde m-ai lăsat!”.
„Și unde te-am lăsat?”
„Încetezi cu întrebările?”
„Nu.Spune unde ești și vin să te văd.”
”:)”.
Melodia preferată o încordează mai rău. Vlad o suna. Îi răspunde sec.
-Da!
-Ce da? Unde ești?
-Nu ți-am zis? Unde m-ai lăsat.
-Tu te auzi ce spui?
-Aha. răspunde ea sec.
-Ana! Ce faci? De ce nu vorbești cu mine? o întreabă Vlad din ce în ce mai curios și nervos.
-Nu ai spus tu să mă mărit??? începe ea și țipă în telefon, făcându-l să îi închidă telefonul. Vlad? Ce naiba faci? Ai închis? îl sună ea. Sună o dată, de două ori, de trei ori. El nu răspunde. Îl caută pe whatsapp. E online,  dar niciun semn de la el. Îi trimite mesaj „Vlad!”. Nimic. Apare un seen și atât. Se pune pe plâns. Îi mai trimite un mesaj „Te rog!”. Nimic. Aruncă telefonul pe pat și se pune lângă el. Privește ecranul aprins în gol. Paradoxul este că pe ecran este ea și inelul de logodnă de la Victor.
Urăște inelele. Urăște bijuteriile în general și nu își dă seama de ce ține asemenea poză pe ecran. Primește un mesaj: „Să nu ma mai cauți până nu încetezi cu prostia aia de măritiș.”
Îi răspunde și ea: „Și ce vrei să fac???”
„Refuză-l!”
„Nu pot! I-am promis lui când era la spital. Dacă încearcă iar să se sinucidă? Ce mă fac? Îl voi purta pentru totdeauna în gând? Nu vreau asta!”
„Și ai de gând să mă porți pe mine.”
„Tu....”
„Eu ce?”
„Aș purta această suferință o viață cu mine.”
„Atunci poart-o și nu mă mai căuta. Niciodată.”
„Bine.” I-a răspuns și a lăsat telefonul pe pat, îndreptându-se către fereastră. A deschis geamul și a lăsat aerul rece să o învelească. Avea nevoie de aer. A scos inelul de pe deget, l-a privit lung și l-a aruncat cu ură pe geam. Fix lângă mașina lui Victor care nici măcar nu o văzuse. Stătea cu ochii în telefon. Sigur dădea likeuri la vreuna pe Instagram. Simțea cum adrenalina îi curge prin vene. A luat o geacă pe ea, telefonul și a coborât jos. I-a trimis un mesaj lui Vlad.
„Ești mulțumit?”. S-a pus în fața mașinii lui Victor. El o aștepta în mașină deja de 20 de minute.
-Credeam că nu mai vii! Hai Ana! Urcă în mașină să mergem că ne așteaptă ai mei!
-Victor! Vreau să îți spun ceva. Coboară din mașină acum! se răstește ea. Victor coboară din mașină încet. Un bărbat la vreo 36 de ani, înalt, brunet, bine conturat, Victor se arată în fața ei așa cum știa el să o facă mai bine. Știa că prezența lui emoționează și cea mai puternică fată. De ce o alesese pe Ana? Pe la urmă era educată, inteligentă, frumoasă și ce era cel mai important, părinții lui o plăceau. Așa că mersese de minune minciuna cu sinuciderea. Prostuța! Îl și crezuse! „Mi-am ratat meseria! Actor trebuia să mă fac. Și cu niște bani dați la doctori, mori și învii în două secunde!”. Zâmbea ironic.
-Iubita mea! Ce dor mi-a fost de tine! a dat să o îmbrățișeze. Ana a dat un pas înapoi.
-Vreau să vorbesc cu tine!
-Ce coincidență! Și eu vreau să vorbesc cu tine! răspunde Vlad rezemat de mașina lui Victor.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova