Tuesday, 11 October 2016

Dau regele pe nebun


Îl aștepta nerăbdătoare în gară. Își mușca buzele și se uita încruntată, inima bătându-i cu putere. Brusc, cineva o apucă de mână și o trase spre dreapta. Era Vlad.

-Bună dimineața! sărutând-o ușor pe frunte
-Aici erai! șoptind ea și zâmbindu-i delicat. 
-Dar unde să fiu? Hai! Ce facem? Încotro? 
-Unde vrei tu! 
-Ești sigură? întrebă mirat Vlad.
-Da. Sunt sigură. Chiar mai mult decât atât. Azi mi-am propus să mă las dusă de val. Așa că indiferent unde vrei să mergem, eu voi răspunde afirmativ. răspunde ea zâmbitoare și cu atât de multă pasiune.
-Ai grijă! s-a uitat încruntat la ea. Ești dispusă să mergi cu mine unde vreau eu?
-Da.
-Bine! Atunci închide ochii!
Ana, timidă, l-a ascultat. Și-a închis ochii. Îi simțea respirația pe gât, iar parfumul lui îi acapara simțurile. Vlad i-a șoptit:
-Alege: nord, vest, est sau sud.
-Nord. i-a răspuns convinsă.
-Bine. Să înțeleg că vei merge cu mine fără că comentezi?
-Da! Ce dracu! Ți-am zis că da. Ana devenise nervoasă.
-Uite! Vezi! Nici n-am plecat și tu deja ai început să comentezi! Ce mă fac dacă ajungem acolo și tu vei urla ca nebuna că nu îți convine? Mă jur că te las singură acolo și plec. Așa că repet. Ești sigură?
Ana a tras aer în piept și a dat din cap că da.
-Nu te-am auzit. Ce ai zis?
-Da. cu o voce emoționată.
-Bine! Hai să plecăm! Deschide naiba ochii că nu vezi pe unde mergi!
Azi alesese să plece cât mai departe. Își dorea să fie doar ea și Vlad. Nu avea chef de alte chipuri, se săturase de propria viață și de coșmarurile care o chinuiau. Dar pe de altă parte, nici în Vlad nu avea mare încredere. Știa că e o nebunie să se lase pe mâna lui. De câte ori îl privea simțea o ușoară teamă însoțită de o dorință aparte de a descoperi misterul din ochii lui. Culmea! „În loc să rămân cu regele, am ales să plec cu nebunul” își spuse în gând. Îi simțea iar privirea pe ea. Parcă ar fi vrut în acel moment să fugă cât mai departe de el. Rațiunea îi spunea să facă asta. Dar inima ei înnebunea în prezența lui. Își jurase că nu se va îndrăgosti niciodată de el. Iar Vlad reprezenta genul ei de bărbat pe care l-ar putea iubi o viață. O chinuiau gândurile din ce în ce mai rău.
-Vlad! a strigat ea la el.
-Da, ce vrei?
-Unde mergem?
-Cum unde? Nu ai zis tu ca în nord? Așa că stai frumușel aici până mă duc să iau biletele.
Ana a rămas pe loc. Mâinile ei tremurau, iar adrenalina pe care o simțea o făcea să se simtă iar vie. Iubea acest sentiment. Nu simțea dragoste, ci nebunie. L-a văzut că vine cu 2 bilete în mână.
-Ești gata? a întrebat-o el.
-Da.
-Atunci hai să mergem.
Ana îl privea curioasă.
-Nu, nu îți voi spune unde mergem până nu urci în tren.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova