Friday, 14 October 2016

Cum rămâne cu ce simțim?


Se ridică din pat. Își îndreaptă spatele și se uită în oglindă. Se privește. Nu vede nimic deosebit. Ar trebui să fie mai fericită, dar astăzi nu se simte în stare de nimic. Chiar nu vrea să mai audă de lume. Și-ar închide și telefonul, dar nu poate asta. Vlad e plecat până la magazin și știe că face crize dacă nu îi răspunde. Vremea este înnorată, cred că va ploua, iar starea ei se schimbă atât de repede fără prezența soarelui.

Își dorește să iubească cu toată inima. Să îi zboare gândul la el. Până acum nici nu a realizat nevoia ei mare de a iubi. Vlad este lângă ea, dar nu își dorește să îl iubească. Știe că dacă va ajunge să îl iubească, va suferi groaznic, iar inima ei nu mai este în stare de o altă dramă. Privește în jur. O cameră simplă de pensiune, un pat, un dulap, o masă cu două scaune și multă dezordine. Ei doi formează un cuplu groaznic. Nici nu știe cine va strânge această mizerie din jur că nu a văzut nicio femeie de servici. Deși aseară când au ajuns, gândurile ei chiar nu stăteau la femeia de serviciu. Poate săraca o fi salutat-o, dar ea, cum este întotdeauna cu capul în nori , nici nu a văzut-o. Se plimbă prin cameră, pornește tv-ul și lasă pe un post de știri. Se hotărâște să se apuce de făcut puțin curat. Strânge sticlele goale de apă și vin. Ha! „Ce naiba! Vlad a vărsat vin pe jos. Acum văd. Și acum el crede că eu stau să curăț după el? off! Ce or zice oamenii când or vedea pata asta mare de vin pe jos? Mai e și roșu...” gândea Ana în timp ce știrile anunțau că un tânăr a murit într-un accident de circulație. Tânărul, Victor Popescu, traversa strada în fața blocului iubitei sale. Aceasta îl aștepta nerăbdătoare acasă, dar a ajuns să îl vadă decedat chiar pe propria stradă. Tânăra este în stare de șoc. ”Doamne! Cum e viața! Când iubirea îți bate la geam și este brusc, omorâtă de destin! Din această cauză mie nu îmi este frică de moarte pentru că până la urmă ea este singura certitudine pe care o avem. Dar destinul poate avea n fețe și să se joace cu noi cum vrem. Câteodată indiferent cât de mult ai lupta pentru țelul tău, destinul îți poate juca feste!”. Apoi, dintr-o data, gândul i-a zburat la Vlad. „Oare ce o face? Trebuia să se întoarcă până acum. Sper că n-a murit și el! Haha!”. Și-a luat telefonul din pat, ignorând mesajele de la ceilalți și l-a sunat. A răspuns repede:
-Da! Ce vrei?
-Ce faci?
-Mă întrebi ce fac? Pe naiba fac! Îți caut ție ciocolată din aia cu caramel că poate ți se mai îndulcește și sufletul! Deși la cât de negru îl ai, nu prea cred. răspunse el răzând
-Haha! Ce glume ai în program! Când vii? îl întrebă cu o voce tremurată.
-De ce? S-a întâmplat ceva? Vlad o cunoștea atât de bine încât știa când vocea ei suna ca un strigăt de disperare.
-A, nu...
-Nu, pe dracu! Spune ce ai!
-Am văzut la știri cum a murit un tip pe care iubita lui îl aștepta cu nerăbdare. Și mă gândeam așa cum este viața... Ana oftează ușor.
-Aha! Și vrei să mă calce și pe mine mașina sau ce?
-Nu! a răspuns hotărâtă.
-Să înțeleg că nu vrei să mă pierzi?
Ana tăcea. Cuvintele ei amorțiseră și îi era imposibil să mai zică un cuvânt.
-Ana, știi ce?
-Ce?
-Cred că a sosit momentul să îți spun ceva...
-Ce? Că nu te mai întorci?
-Exact! Dar până atunci deschide o dată ușa aia că mă ții cu plasele în mână!!!
Ana a deschis ușa. El a intrat, lăsând plasele jos și a tras-o de mână.
-Au! Mă doare!
-Și?
-Cum și? răspunde ea nervoasă.
-Ce îmi faci? Mă bați?
-Nu, dar...
-Dar ce? o privea liniștit, În ochii ei, el găsea pacea. Mintea ei era o furtună, iar el se simțea liniștit în mijlocul ei.
-Nimic. Chiar nimic. l-a sărutat, fără alte cuvinte. Cuvintele ei se epuizaseră.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova