Sunday, 18 September 2016

Să căutăm fericirea în lucruri mărunte


Razele soarelui îmi încălzeau ușor gâtul. Era pentru prima dată când îmi tunsesem părul, dorind să me metamorfozez într-o nouă entitate. Niciodată nu îl avusesem atât de scurt. Dar de data aceasta, mă simțeam liberă. Nu mai aveam încredere în gândurile reci ale oamenilor din jur.
Eram doar eu cu mine. Fără falsitate, fără minciună și chiar fără adevăr. Pluteam într-o lume aparent reală, dar ciudată. Trench-ul roșu îmi îmbrăca corpul, lăsându-mi genunchii liberi. Pantofii cu toc mă mențineau dreaptă. Iar eu te priveam. Sec. Fără emoții. Mi-am construit diferite cuvinte pentru a ți le dărui, dar acum deveniseră mute. Buzele roșii refuzau să lase cuvintele să se expună. Ți-aș fi vorbit despre multe lucruri. Și mai ales despre sentimentele mele. Câteodată sunt atât de fragilă încât îmi vine să îmi înnod cuvintele și să nu le mai las să cunoască realitatea mea. Este surprinzător că de orice pe lumea asta poate să îmi fie frică, dar de tine nu. Aici, unde suntem acum, mă simt protejată. Cred că aș putea să trăiesc aici o veșnicie, nevorbindu-ți. Mi-aș închide cuvintele pentru totdeauna. Dar sunt conștientă că nu aș putea să fac asta. Vezi tu, eu sunt construită să rezist. Să îmi expun emoțiile cu riscul de a nu fi niciodată fericită. Eu nu știu să mă bucur de tot ce mă înconjoară. Iar asta reprezintă cel mai urât lucru din lume.
Ne naștem, stând deasupra pământului. În timp ce creștem, învățăm să ne prindem de pământ. Și ne prindem atât de bine de el, încât refuzăm să îi mai dăm drumul. Ne considerăm eterni. Da! Rămânem eterni pentru cei care ne iubesc, dar și ei pe la urmă vor dispărea. Iar toate emoțiile sau amintirile noastre vor dispărea. Ca și cum niciodata n-am fi trăit. În pragul morții, ne cerem iertare pentru tot ce am făcut și n-am făcut. Și sperăm la un rai minunat. Pentru o nouă viață! Închinăm paharul de vin și ne bem suferințele, iubirile și tragediile. Și atunci de ce să ne mai croim amintiri dacă ele vor dispărea? De ce? Pentru că este al naibii de minunat să trăim așa cum ne dorim! Să iubim cu patimă, să ne urlăm iubirile, promițându-ne că niciodată nu o să mai iubim atât de mult...până data viitoare. Chiar și suferințele noastre sunt frumoase! Orice lucru care ni se întâmplă în drumul nostru este menit să ne dăruiască eternitate. 
Să ne bucurăm de oamenii de lângă noi, de natură și de tot ce mai vrem noi! Să ne savurăm viața ca pe un pahar de vin bun. Și atunci când suntem disperați și sătui de tot ce ne înconjoară, să ne amintim cât suntem de norocoși, noi avem șansa să facem o schimbare în viața noastră. Nu toată lumea o are. 

No comments:

Post a Comment