Friday, 23 September 2016

Stop abuzului de alcool!


Pe 22 septembrie, Asociația Evolve și Asociația Bloggerilor Olteni au susținut o conferință de presă, anunțând astfel începerea proiectului ”Stop abuzului de alcool!”, proiect finanțat în cadrul programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunități, ediția 2016, dezvoltat de HEINEKEN în parteneriat cu Asociația CSR Nest.

Starbucks, pe tărâm oltenesc

Pe 20 septembrie, Starbucks și-a deschis porțile pe tărâmul nostru oltenesc. Mai exact, marea deschidere a avut loc la Mercur Center Craiova. Oltenii, aprigi din fire, au fost mai mult decât încântați, așteptând nerăbdători să savureze cafeaua cea mult dorită de ei.

Wednesday, 21 September 2016

Toamna își dă întâlnire cu Brânzeturi cum se...cuVin: Delaco și Vinarte

Îşi deschide încă o dată emoţiile, lăsându-le să zacă mute în preaplinul prezentului său. Contemplându-şi imaginaţia cu un gând haotic de iubire şi ură, devine o altă entitate într-o eră necunoscută cu gust de melancolie.Toamna reprezintă mai mult decât un anotimp trecător. Toamna, te îndrăgostești de frunzele care se aștern pe pământul umed de atingerea ploii, de chipurile vesele ale oamenilor care își recunosc iubirile, dar mai ales de vin. Pentru că vinul este cel care care ne îmbracă simțurile, îmbinându-ne să pătrundem într-o nouă realitate acolo unde nu există răutate sau durere.






Sunday, 18 September 2016

Să căutăm fericirea în lucruri mărunte


Razele soarelui îmi încălzeau ușor gâtul. Era pentru prima dată când îmi tunsesem părul, dorind să me metamorfozez într-o nouă entitate. Niciodată nu îl avusesem atât de scurt. Dar de data aceasta, mă simțeam liberă. Nu mai aveam încredere în gândurile reci ale oamenilor din jur.

Monday, 5 September 2016

Raiul poartă culorile iadului


Și apa curge lin, reușind să îmblânzească și cele mai reci suflete. Soarele a apus de mult, dar nu înainte de a ne lăsa pe noi să fim fericiți. Să parcurgem o altă etapă a sensului nostru pe pământul acesta iubit și urât atât de mult de oameni.