Monday, 15 August 2016

Mai rămân o clipă de viață


Pe acest cântec te-am privit pentru prima dată. Ți-am scos gândurile din epava în care se scăldau și le-am adus la suprafață. Buzele tale mi-au șoptit că ai vrea să rămân lângă tine. Ai pășit în mijlocul nopții și te-ai așezat lângă pervaz.
Ai simțit un freamăt. Frunzele s-au frânt în fața ta și s-au aliniat asemenea florilor din grădina în care m-ai văzut tu prima dată. Eu nu te știam. M-ai văzut așa cum eram. În singurătatea mea, schițam un zâmbet fals pe care îl dăruiam entităților în speranța că nimeni nu îmi va cunoaște secretul. Tu nu ai spus nimic. N-ai vrut să te văd. Dar ți-a plăcut să mă privești asemenea unui vănător. Eram fragilă, dar în același timp stăpână pe sine. Sunt o alcăuire de emoții care mai de care mai surprinzătoare. Și tu știi asta. Ai știut-o încă din primul moment. Mi-ai descusut sufletul, determinându-mă să mă port irațional. Niciodată nu aș fi crezut că pot să fiu în stare să mă prezint simplu. Fără politețuri, fără grimase false și fără minciună. Într-o lume incredibil de falsă, noi doi nu suntem mai prejos. Ne place să ne cântărim emoțiile cu grijă și să le prezentăm doar atunci când credem că este necesar. Totusi ai fost un laș. N-ai venit la mine. M-ai lăsat să îmi transpun gândurile într-un întuneric primejdios. Căutam lumina în spațiul sufletului meu. Eram conștientă că trebuie să fie pe undeva, dar nu știam cum să o găsesc.
Ai apărut într-un moment bizar când sufletul meu hoinărea flămând. În acea fugă permanentă, m-ai prins de mână. M-ai întors cu fața către tine. Atunci am știut că te mai văzusem. Îți cunoșteam chipul atât de bine. În fiecare vis, tu îmi străbăteai sufletul. Mi-l chinuiai și râdeai. Doar că de data aceasta, mă priveai insistent. Ochii nu se mișcau, doar buzele mimau câteva cuvinte pe care nu reușeam să le înțeleg. Nu vorbeai în altă limbă, ci eu nu eram în stare să recunosc că îmi vorbeai din propriul meu suflet. În momentul în care am simțit că tu erai cel care îmi fura părți din suflet în fiecare vis, m-am speriat și am încercat să fug. Teama de a mă prezenta natural m-a îngrozit. Dar ceva m-a făcut să rămân. Zâmbeam și te priveam cum chipul tău ți se cutremura. Pentru prima dată îți cunoșteam adevărul. Iar el reprezenta unul chinuitor pentru tine. Îți priveam chipul. Simțeam liniștea în privirea ta. Îți aruncasei groaznica mantia care întruchipa aroganța. Mi-am dat seama că mereu am știut. Iar jocul pe care l-am jucat amândoi cu seriozitate s-a transformat într-o capcană goală. Nu a mai rămas nimic din falsitate. Eram doi oameni flămânzi de cunoaștere și dornici să câștige furtuna în liniște...

No comments:

Post a Comment