Wednesday, 17 August 2016

În tăcere.


Ploaia atinge cu agresivitate pământul. Pare-mi-se că nici soarele nu mai are de gând să se întoarcă! Ha! Nicio risipă! Câteodată exagerează cu prezența lui aici. Este atât de enervant. Știu, știu!
Nu aș putea rezista fără el, dar nici nu îmi place să stea prea mult lângă mine. Relația mea cu soarele este de genul: nici cu el, dar nici fără. Dar îmi place ploaia. Să o privesc cum curăță asfaltul și readuce la viață orice vietate. Pe timpul ploii, timpul nu moare. Este presărat cu emoții fantastice. Când plouă, unii oameni și-ar dori să doarmă sau să se bucure de viață. Eu fac partea din cea de a doua categorie.
Cuvintele mele devin o împletire de simțuri, scăldându-se în emoția ploii. Nimic nu dispare. Nici cel mai putred sentiment. Toate gândurile de pe zi le-aș strânge în brațe și le-aș transforma într-un mare buchet de trandafiri roșii; ei sunt capabili să înghită toate lacrimile mele și să le transpună în amintiri. Ce nebunie! Să iubești ploaia...
Oare câți oameni se gândesc la asta în momentul acesta? Hmmm. Poate ar fi mai indicat să întreb dacă se gândește cineva la asta. Oare există? Nu, nu este un strigăt de disperare! Ci este doar o pură curiozitate însoțită de dorința mea însetată de a cunoaște o altă entitate. Necunoscutul nu mă sperie. Cel mai mare eșec este să nu faci nimic de frica de a eșua.
O dată cu ploaia vine și vântul. El, marele cuceritor de inimi, strivește totul în jur, lăsându-ne muți în fața lui. Îi place acest joc ridicol de înfrigurare a simțurilor noastre. Cred că a făcut un pariu cu soarele. Sigur s-a gândit că mă voi ruga să vină soarele mai repede. S-a înșelat! Sunt conștientă că nimic pe lumea aceasta nu trăiește pentru totdeauna. Nici măcar sentimentele noastre. Și indifirent cât ar ploua, soarele va păși în fața noastră ca un adevărat erou, așteptându-se să ne închinăm în fața lui. Da, la un moment dat mă voi bucura de prezența lui. Dar acum nu. Vreau să mă bucur de prezența ploii și a vântului și să îi las să își danseze gândurile în jocul aceasta al naturii.
O armonie a sentimentelor mele îmi îmbracă inima. Pentru prima dată le las să se manifeste cum își doresc. În jur e numai bucurie. Toate trăirile urâte s-au evaporată o dată cu venirea ploii. Cred că aș putea spune că ploaia mi-a spălat sufletul. L-a strâns cu pasiune, protejându-l de toate mencanismele dificile ale vieții și mi-a zâmbit.


No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei