Monday, 30 May 2016

Timpul este pretextul nostru


Am răsfoit pasaje întregi din viața mea și nici până acum nu îmi dau seama cum de nu te-am lăsat să mă cunoști. Câteodată chiar m-am încumetat să te las să mă privești. Să îmi vezi chipul fără machiaj. Nu mi-am expus trăirile niciodată. Am fost corectă față de mine. M-am închis în mine cu scopul de a nu mă mai lăsa purtată de val. Te-aș fi iubit. Nu neg. Dar mi-a fost frică de faptul că nu voi mai putea să te părăsesc. Aș fi devenit o ființă banală. Iar ție știu că nu îți place așa ceva. Mă consideri specială, iar eu ador fiecare cuvânt pe care mi-l spui. Nu, nu te iubesc. Câteodată mă întreb dacă eu chiar iubesc pe cineva sau mai ales...dacă am iubit vreodată.

Cuvintele mi le-am închis în mine în momentul în care te-am întâlnit. Stăteai rigid într-un colț și priveai absent. Nici măcar nu mă priveai. Mi-a fost teamă să vorbesc cu tine sau chiar să te privesc. Nu mă simțeam pregătită pentru glorioasă ta intrare în viața mea. Este absurd să spun glorioasă. Ai intrat neinvitat și mi-ai privit sufletul sângerând. Aș fi fugit cât pot de mult de tine. Dar nu m-ai lăsat.
Am crescut. M-am maturizat. M-am transformat într-o femeie veselă și în același timp tăcută. Ador să privesc cerul și să îmi imaginez că suntem nemuritori. În fiecare zi mă trezesc cu ideea că orice e posibil. Viața ne este dăruită de divinitate și ne poate fi luată în orice moment. Eu câteodată mă gândesc la acest lucru și mă consider mulțumită. Nu îmi e frică de ciclul vieții. Nu îmi e frică de timp. El nu este dușmanul nostru dacă știm cum să ne purtăm cu el.
Trebuie să fim mulțumiți de timp. Să-l apreciem. De multe ori îmi place să-l opresc și să îi pun întrebări. De ce este atât de nerăbdător să treacă pe lângă noi? De ce nu vrea să petreacă mai mult timp alături de mine sau de tine? Îl și văd cum se învârte în jurul nostru și joacă un dans al morții. Îl asemăn cu ruleta rusească.
Gândurile macabre nu sunt făcute să ne sperie. Dacă am învăța fiecare să ne bucurăm de viață am afla că orice ni se întâmplă este o mână a destinului. Se zice că înțelepciunea este cheia. Eu nu o dețin, dar sper că la un moment dat voi avea puterea să stau lângă ea. Să o privesc și să las pe altcineva să vină să o ia. Pentru că timpul este nemuritor.
Chiar și soarele mă aprobă. Mă privește calm și îmi mângăie delicat pielea albă ca laptele. Nu voi face o baie de soare, ci mă voi așeza sub umbrelă. Acolo unde tu mă aștepți...

No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei