Sunday, 24 April 2016

Când dorul ți-e mut


Mi-am încercat buzele să articuleze cuvinte de groază. Te-am privit iar și iar. Știi că țin la tine. Într-un mod absolut ciudat. Câteodată întruchipez diferite forme și mă complac în aceași stare amorțită. Și am momente când te urăsc. Da, tu pentru mine întruchipezi și diavolul. Unul care s-a aruncat în golul neputinței și s-a arătat în fața mea. Te privesc. Ești rece, dar în același timp surprinzător de viu. Mă urmărești cu privirea. Mă plimb în jurul tău, făcându-te să mă remarci sau mai mult. Aș vrea să nu mă uiți. Să mă menții în mintea ta până la sufocare.

Tu știi că niciodată n-am fost în stare să te caut? Sunt îngrozită de acest lucru. Cum aș putea oare să iau telefon și să te sun? Să îți aud vocea dură cum se strecoară prin venele mele. Să îți înfășori brațele asupra minții mele și să mă faci să fiu dependentă de tine. Oh! Eu urăsc acest lucru. Sunt prea încăpățânată să te pot avea. Nu te vreau. Nu! Chiar nu. Dar în schimb îmi place să te știu lângă mine. Să îți privesc ochii cum freamătă după dorul meu și să îți malformez orice imagine pe care o aveai asupra vieții. Eu nu sunt diferită de tine. Așa cum tu îți joci acest fascinant rol așa fac și eu. Dar cu mai multă teamă decât tine. Pentru că eu nu știu să am încredere. Sunt înspăimântată de faptul că vreodată m-aș putea lăsa pe mâna ta. Sau mă îngrozește ideea că ai putea să umbli nestingherit prin mintea mea. Nu vreau asta. Și nici tu nu vrei. Recunoaște!
Nu-i așa că cerul este atât de minunat azi? Albastrul strălucitor, ca într-o poezie romantică din vremuri apuse, își înfinge colții pe gândurile mele. Ele sângerează de dorul de îți mai revedea vreodată mintea încătușată de dor și dispreț. Tu nu știi să urăști! Dai impresia de un temut erou dispus să cucerească orice culme, dar în tine nu curge răutate. Buzele tale sunt făcute să alinte sufletele goale. Sau chinuite precum al meu. Îmi e frig! Aș vrea ca măcar astăzi să mă privești simplu. Să uităm absurdele noastre gândurile și să fugim în spațiul imaginației noastre. Iar acolo să te las să mă cunoști așa cum sunt. De fapt, oricât aș vrea să nu recunosc, tu reprezinti reflexia mea din oglindă. Ești stăpân pe gândurile tale asemenea mie. Ne cunoaștem atât de bine încât am fi în stare să dărămâm orice incertitudine asupra neputințelor noastre.
S-a întunecat. Iar. Soarele și-a prins buzele pe privirea nopții și a mai renunțat să fie complicele nostru. Ne-a lăsat să ne descurcăm singuri. Și iar mă uit la tine. Te privesc amorțită de dor...

No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei