Saturday, 12 March 2016

Risipă de sentimente


Vântul bate cu putere, iar eu te privesc pentru ultima dată. Astăzi noi doi ne spunem rămas bun. Ca și cum nu ne-am aparținut niciodată. Te-am adus aici, în locul în care ne-am cunoscut, pentru a îți demonstra cum putem redeveni iar niște străini.
Atunci când sentimentele de iubire se desprind de noi, sângele ieșit din urma rănirii se va transforma în fum. Nimic nu trăiește pentru totdeauna. Nici măcar sentimentele noastre. Culmea, de data aceasta, sentimentele au murit înaintea noastră. Nu știu de ce credeam că te voi iubi la nesfârșit. Poate că sunt naivă. Am crezut că iubirea vindecă tot. Chiar și pe demoni îi poate transforma în îngeri. Dar vezi tu, acei demoni care trăiesc în noi doar se îmbracă într-o mantie strălucitoare asemănătoare cu cea a îngerilor. În interiorul lor sunt tot demoni. Nu se schimbă nimic. Cu toții mimăm o superficialitate anostă care ne macină gândurile și ne face chipurile să radieze de fericire. De ce mă privești temător? Nu sunt eu cea care până ieri o adorai? Situația noastră devine amuzant de frustrantă. Ne temem că nu vom mai iubi la fel, că nopțile furtunoase vor păli în neant, iar noi doi vom deveni niște fantome în căutare de suflete noi. Mereu este un nou început. Sufletele noastre ni le-am înghițit reciproc zi de zi. Ne-am cunoscut proprii demoni și chiar am ajuns să ne înțelegem bine. Ne-am jucat cu noi, cu inimile noastre. Am învins. Nu știm ce, dar ne-am declarat câștigători. Și atunci au apărut neînțelegerile, dorința noastră de a simula dragostea s-a evaporat în momentul când am descoperit o cale de ieșire din tumultoasa noastră legătură. Am căutat cu sete o evadare din brațele tale, înfometată după libertatea sufletului meu. Si am ajuns aici, la capătul legăturii noastre unde sentimentele noastre se vor risipi pentru totdeauna. Punctul nostru de întâlnire a căpătat nuanțe sinistre, făcându-ne pe noi să privim cu groază cum cele mai emoționante trăiri ale noastre au dispărut. Suntem iar niște străini.
Părul meu negru dansează în aer pe ritmul vântului și îmi întorc spatele. Vreau să plec. Nimic nu mă mai reține aici. Persoana pe care am iubit-o mă privește ca și cum n-aș exista. Este doar un trup cunoscut cu un suflet pe care nu mai vreau să îl cunosc. Doar un blestema ar mai fi putut înnoda legătura noastră până la moarte. Dar noi nu am vrut asta. Suntem mult prea egoiști pentru a ne lăsa purtați de darurile dragostei. A noastră nu cred că a existat vreodată.
S-a întors și el cu spatele la mine. Eu am pășit înainte, iar el s-a întors la aceeași viață. Poate asta ne-a diferențiat atât de mult. Eu doream să cunosc viața, el se mulțumea doar cu ce știa. Noutatea mereu l-a speriat. 
Eu am plecat în căutarea unui alt suflet care să îmi trezească dorința de cunoaștere a propriei mele vieți. 

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova