Thursday, 25 February 2016

O picătură de sinceritate


Nu sunt perfectă. Sunt o alcătuire de gânduri ciudate şi antagonice. Mă remarc cu uşurinţă dintr-o mulţime aparent efemeră. Oamenii îmi plac, chiar mult aş putea spune. Le caut compania şi ador să socializez. Dar în zilele în care sufletul meu plânge cu lacrimi de foc, mă refugiez în castelul inimii mele şi îmi vindec singură rănile. 

Pentru că nu ştiu să cer ajutorul. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng, să îmi expun problemele în faţa altora aşa că am ales să fiu propriul meu erou. Sunt sâcâitoare cu cei dragi. Îmi place să îmi manifest diferitele trăiri sub forma unor jocuri amuţite de dor. Sunt o tânără veselă şi mereu optimistă. Pentru pesimişti sunt o pacoste. Iubesc soarele şi nopţile de vară unde trupul meu este învelit de fel de fel de rochii minunate. Şi îmi place să îmi port pielea albă, iar în zilele călduroase de vară mă ascund cât pot de soare. Am învăţat să nu mă las condusă de ce este la modă, ci să îmi creez singură identitatea. Dacă chipul meu este alb, buzele mi le prefer roşii. Aş putea scrie până mâine despre mine, dar nu voi face asta. Toate gândurile mele le păstrez ţinute sub cheie în sertarul imaginaţiei mele. Acolo se găsesc toate sentimentele mele. Am iubit cu pasiune până la transpunerea mea într-o mare de lacrimi. În acest joc al vieţii, mi-am jucat sufletul cu riscul de a rămâne pentru totdeauna prinsă într-o poveste bizară unde eu înţelegeam greşit iubirea. În timp am învăţat că nu suntem paznicii şi prizonierii nimănui. Răbdarea reprezintă un alt punct sensibil la mine. Am momente când o deţin din plin şi altele când lipseşte cu desăvârşire.
Nu sunt rea, dar nici bună. Nu îmi plac oamenii care se autointituleaza buni. Pentru că pe la urmă ce înseamnă să fim buni? Faptele noastre. Şi dacă ele nu corespund cu ce expunem prin viu grai? Devenim falşi şi închişi. Cunosc oameni care şi-ar da şi sufletul pentru alţii, dar dacă i-ai întreba dacă se consideră buni ţi-ar răspunde din start că nu. De la ei am învăţat să las faptele mele să curgă şi să tac. Da, am început să tac. Să nu îmi mai încordez gândurile pentru a transmite cuvinte. Poate că nu ştiu să fiu sociabilă. Mereu m-am considerat mai mult politicoasă.
Am început un joc cu viaţa mea şi indiferent de rezultat, eu voi ieşi câştigătoare. Am renunţat la mânie, mi-am metamorfozat gândurile în acţiuni care să demonstreze menirea mea pe acest pământ. În această viaţă, cu toţii ne naştem cu un scop. Şi este atât de minunat când priveşti orice zi ca pe un dar de la Dumnezeu. Zâmbesc indiferent de moment. Îi iubesc pe cei dragi şi orice moment petrecut cu ei. Am devenit mai încrezătoare în mine şi capabilă să îmi protejez gândurile, păstrându-mi sufletul curat.

1 comment:

  1. Omul bun e omul care a putut fi rau dar nu a fost!

    ReplyDelete

Un Colocviu la Moscova