Wednesday, 6 January 2016

Între întuneric şi lumină


Suntem prădători cu toţii, însetaţi de sentimente puternice capabile să schimbe lumea. Aluneci, cazi răpus de toate nepăsările tale. Cui îi pasă de felul în care zâmbeşti? Cu ce folos îţi clădeşti bunătatea dacă sufletul tău îţi este înveninat? Nu îţi mai aduci aminte ce sau cine ţi-a produs atât de mult rău încât pe văile sângelui tău curge numai ură.
Îţi rezumi cuvintele într-un singur discurs pe care îl repeţi la nesfârşit. Ai iubit până la nemurire, dar n-ai găsit nimic acolo. Era doar un amestec plin de precizia întinării unui noi început. Judeci păcatele altora când ale tale ţi-au pătat şi orice urmă de inocenţă asemenea unei călimări de cerneală care murdăreşte cu ardoare foaia albă. Râsul, lipit fără scrupule pe chipul tău, te strânge, îţi deformează buzele şi obrajii odată calzi şi fragezi. Ochii întunecaţi te păstrează rece. Sec. Crud. Îmi spui că tu cunoşti tot. Cum este alcătuită viaţa, cum trebuie să ne comportăm şi unde să ne găsim iubirea.
Dar tu nu ştii să te cunoşti pe tine. Ţi-ai limitat surâsul la falsitate şi ardoarea superiorităţii fiinţei tale. Pasul tău nu se aude, graiul tău nu se simte. Eşti ascuns. Deşi carnea de pe tine tremură să mai iubească o dată, tu te încăpăţânezi să rămâi nefericit. Ţi-ai omorât inima, sufletul l-ai ars asemenea unor frunze de toamnă din dorinţa de a nu părea uman. Oare cât timp mai putem juca rolul victimei? Şi atunci ce mai doreşti? Cu ce scop îmi explici mie că alegerile mele nu sunt corecte? Eu, asemenea unui însetat care caută fântăna în mijlocul deşertului, vreau fericirea şi iubirea. În casa inimii mele este loc numai pentru bunătate. Atât. Nu mai accept de mult orice persoană să o murdărească cu deziluziile sale şi cu amărăciunile provocate de propriile frustrări. Posibil să fi devenit şi eu un demon. Dar sunt demonul din curtea mea. Îmi apăr cu agresivitate orice formă de distrugere a liniştii mele. Înlătur buruienile crescute pe lângă flori şi le arunc. Fără cuvinte, fără adevărate polemici. Şi fără ură.
Nu vreau să mai zăbovesc printre rafturile vieţii mele. Înainte de a ma căţăra spre un alt nivel, îmi doresc să fiu transparentă. Corectă cu mine. Nu cu tine, nu cu alţii, ci doar cu mine. M-ai putea acuza că sunt făţarnică, dar am învăţat că nimeni nu este răspunzător pentru alegerile noastre. Vreau să fiu sigură că pot să mă bazez pe mine.
Oamenii sunt ca o furtună de vară. Pot să distrugă inimi, dar în acelaşi timp să reîntregească totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei