Friday, 1 January 2016

Eu nu sunt Nina.


Sunt singură…parcă aşa ar spune Nina lui Cehov în Pescăruşul. În dreptul prăpastiei mă uit cu exaltare privind către mine, acea fiinţă aparent ingenuă care îşi caută cu disperare iubirea.
Îmi cunosc fiecare surâs, fiecare teamă, dar mă simt o străină în această lume anostă. Nu aparţin nimănui. Lacrimile îmi sunt inhibate de avalanşa sentimentelor care îmi răscolesc sufletul. Sunt un frumos ambalaj ce îmbracă un suflet mult prea dur şi cald în acelaşi timp. Nu ştiu să îmi exprim sentimentele. Sunt mai mult politicoasă decât sinceră.
Am iubit o singură dată: mult, pasional, haotic. I-am dăruit inima mea fără să îi cer ceva la schimb. L-am lăsat să se joace cu mintea mea, cu răbdarea mea. El se metamorfozase în universul meu. Acel univers murdar de atâtea cuvinte spuse în minciună pe care eu în fiecare zi încercam să-l curăţ. Speram la iubirea lui.
La un moment dat m-am privit în oglindă şi am zărit o necunoscută care îmi cerea ajutorul să evadeze. În noaptea aceea am vorbit mult cu ea, mi-a povestit toate suferinţele ei. O priveam cu dragoste promiţându-i că îi redau şansa la fericire. Dimineaţa am eliberat-o pe fata din oglindă, l-am smuls pe el de pe tronul inimii mele şi am plecat.
Am decis să îmi acord timp, să mă îndrăgostesc de mine.
Nu sunt Nina. Sunt singură, dar sunt fericită.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova