Monday, 28 December 2015

Şi gândurile se mai joacă...


Aerul rece îmi atinge pielea, îmi sufocă buzele roşii cu un sărut apăsat. Părul mi-l eliberează din strângerea agrafei şi cade uşor pe umeri eliberând parfumul gâtului meu în aer.

Sunt zile în care mi-e dor de mine, de căldura sufletului şi încerc să mă refugiez dar am observat că nu îmi mai găsesc locul. Sunt însetată de noutate, de evadare din starea asta de amorţeală. Îmi simt sufletul ancorat în temniţă. Vreau să ies, să zâmbesc mai des…
Poate aştept prea mult primăvara. Vreau să simt soarele cum îmi muşcă carnea albă, florile cum pictează natura, iar trupul meu cum păşeşte cu încredere. Pantofii mei roşii ca flăcările iadului să îi port elegant pe aleea încălzită de razele soarelui bălai şi pălăria să mă ferească de privirile curioase.
Cumultum de sentimente, unele gingaşe, altele tăioase îmi macină sufletul până la dezbinare de trup. Rănile apasă cu agresivitate pe mine, determinându-mă să fiu nemiloasă cu diferite şi diferite personaje, dar în acelaşi timp să caut cu pasiune idealul de bunătate în această lume imaginară. Revin asupra realităţii, a aerului lipsit de oxigen în care mă învârt. Îmi doresc eliberarea de apăsătoarele sentimentele ale imaginaţiei mele. Poate aş putea să cedez tentaţiei şi să caut răspunsul unde trebuie. Este atât de uşor şi de complicat în acelaşi timp. Răspunsul poate însemna un eşec fascinant. O incursiune de cuvinte. O alcătuire de simţuri care mă pătrund până în cele mai ascunse colţuri ale minţii mele. Evoc un real imaginar al descoperii adevărului sub forma unei naivităţi accelerate ale timpului încă netrecut asupra mea. Tinereţea mea reprezintă mereu o problemă existenţială a lumii. Prea tânără pentru iubire, prea fragedă pentru gândirea ideatică. Nu cerşesc cuvinte sau fapte. Le cer sub forma unui ordin între a decide raiul sau iadul. Într-adevăr, nu pot promite că reprezint raiul. Mai degrabă sunt iadul. Un iad tumultos de frumos…

No comments:

Post a Comment