Tuesday, 22 December 2015

Convorbire cu Tine


În această seară m-am gândit la mine şi aş vrea să îţi vorbesc. Mă laşi? Ştiu că sunt dificilă şi câteodată enervantă, dar cel puţin mă străduiesc să ne înţelegem bine. Cu ce aş putea începe?

Mulţumesc! Poate "mulţumesc" este singurul cuvânt potrivit rostit de pe buzele mele în acest moment. Toate întâmplările din acest an au avut un rol minunat care mi-au conturat dorinţa de a mă metamorfoza. De multe ori nici eu nu mă mai recunosc. Dacă m-aş opri o secundă poate că aş realiza că reprezint o cunună de emoţii reînviate pentru a cuceri abisul. Ştiai că anul acesta am râs cel mai mult? Dar am râs sincer, fără temeri şi gânduri anoste. Şi e pentru prima dată după mulţi ani când am devenit sinceră cu mine. Am încredere în sentimentele mele. Ele nu mă trădează şi eu le-am promis că nu le voi mai lăsa să fie rănite.
Nici acum nu înţeleg de ce sunt aşa. Mi-am repetat de atâtea ori că sunt o ciudată încât am început să mă cred şi eu. Dar ştii ce? Îmi place. Îţi spun un secret: sunt femeia căreia nu îi plac dulciurile şi bijuteriile. "Incredibil!" ar striga mulţi şi multe.
Cred că ţi-am mai spus asta...am învăţat să trec peste tendinţa mea absurdă de a îmi interioriza gândurile şi am început să le aştern pe hârtie. Am început să adun multe litere, cuvinte şi spaţii goale care aşteaptă să fie umplute. Mi-am eliberat sufletul de cătuşele sângerii şi l-am lăsat să îţi vorbească. Îmi cer scuze! De multe ori a fost prea sincer cu tine, iar tu te-ai şocat. Nu am vrut nicio clipă să te gândeşti la mine ca la o persoană nouă. Pentru că pe la urmă...noi ne cunoaştem atât de bine. Te-ai hotărât în 1991 că este momentul să mă aduci pe această lume şi ai găsit o zi minunată: Izvorul Tămăduirii. Se zice că cei care sunt născuţi în această zi au noroc în viaţă. Iar eu am.
La finalul acestui an, lasă-mă să îţi mai mulţumesc încă o dată pentru tot ce mi-ai oferit! 2015 a fost un an superb! Mi-am depăşit limitele, am cucerit culmile urmărite şi te-am privit pentru prima dată altfel. De data această nu mi-am mai reproşat nimic. Am împachetat amintirile într-un minunat buchet şi l-am legat cu firul anului aproape trecut. Şi ţi-am zâmbit! Nu-i aşa că este superb buchetul? O împletire de emoţii fragede ...
Ce îmi mai doresc? Vreau să mă păstrezi sănătoasă, de fericire mă ocup eu. Aaa...am uitat. Să nu uiţi pe 1 ianuarie să îmi mai presari şi un gram de noroc. 

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova