Wednesday, 14 October 2015

Sunt îndrăgostită de bunătate


Încrederea se câştigă. Mi-aş putea câştiga inima, dar ce folos? O împletire de simţuri delicate îmi străbat ochii care mă îndură să ţintesc spre nemurire. Ah, dar ce nebunie! Cum oare aş putea să visez la tine? Ştii foarte bine că nu sunt romantică.
Nici măcar dulceţurile nu îmi plac! Acum parcă te şi văd cum te uiţi încruntat la mine şi îmi spui: “Ce ciudată eşti!”. Dragul meu, cu toţii suntem ciudaţi! În spatele imaginii pe care ţi-o ofer nu se găseşte nimic. Sunt atât de desprinsă de mine încât nu mă mai recunosc. Cu tine nu interpretez niciun rol. Nu aş putea aşa ceva. Să ştii că este foarte obositor pentru mine. M-am obişnuit atât de mult cu masca, încât fără ea simt un gol imens. Eşti conştient că dacă aş petrece o eternitate cu tine n-aş mai ştii să îmi port masca? Ar rugini şi s-ar desface în fâşii ruginite de timp. Aş deveni pentru totdeauna o parte a lumii tale unde şi cei mai inocenţi îngeri ar deveni invidioşi pe mine.  De acum înainte vreau să faci ceva. Uită-te la oamenii pe lângă care treci în fiecare zi! Şi apoi, în inima serii când eşti înapoi în braţele mele, spune-mi ce ai văzut! Nu, nu te grăbi să îi categorizezi! Uită-te la felul în care merg, la umerii lor. Nu îi cunoşti. Ei trec în fiecare zi pe lângă tine măcinaţi de propriile gânduri, îşi poartă sentimentele ancorate în preaplinul unei mari deziluzii. Tu pentru ei eşti doar un simplu om. Nimic mai mult. Ah, da, poate unele persoane te plac când treci pe lângă ele, dar atât…
Aş vrea să ne aşezăm aici. Pe aceste 2 scaune de lemn, roase de amintirile celor care acum se plimbă nestingheriţi în neant. Ştiu că nu sunt cele mai confortabile, dar măcar avem unde să stăm, nu? Of, iar te uiţi încruntat! Nu, nu vreau să plecăm într-un loc mai frumos! Mie îmi este bine aici! Acest loc rece şi sumbru reprezintă lumea noastră. Atât de amară…dar noi o îndulcim! “Cum?” Mă întrebi. Ehe, dragul meu! Viaţa noastră are şi părţi bune! De exemplu: prezenţa ta în viaţa mea! Mi-ai îndulcit şi cele mai amare gânduri şi mi-ai readus zâmbetul când îl credeam pierit. Poate că încep să par romantică, dar chiar nu sunt! Te apreciez pentru ceea ce eşti, cum inima ta este atât de iubitoare şi ador felul în care vorbeşti cu mine. Nu ştiu dacă ţi-am spus asta, dar îţi mulţumesc! Sunt împăcată cu mine şi mă simt mai puternică prin simplu fapt că îmi zâmbeşti! Mai ştii când ţi-am recunosc temerile mele? În seara aceea de iarnă m-am dezbrăcat de secrete. Mi-am aruncat cele mai urâte gânduri şi am umplut golul rămas cu amintirile noastre. Ţi-am zâmbit! Ţi-am promis că mă voi ţine de cuvânt şi îmi voi iubi viaţa cu toată pasiunea!

No comments:

Post a Comment

Noi vs/și ei