Wednesday, 14 October 2015

Prima întâlnire


Îmi ridic privirea uşor încruntată de aspiraţiile soarelui de a transforma pământul în foc şi încerc să îi găsesc motive. Nu-l înţeleg de ce se încăpăţânează să cucerească tot, dar în acelaşi timp să nu deţină nimic. Natura este copleşită de prezenţa lui.
Doar noi, oamenii, suntem cei care îi purtăm grija şi îi ducem dorul în fiecare iarnă. Cunoaştem sensul lui în universul nostru. Noi îi aparţinem, fiecare reprezentăm o mică părticică dintr-un întreg. Îl certăm când ne sufocă cu dragostea sa, dar ne este dor de el în zilele geroase de ianuarie unde chiar şi natura verde ne-a uitat. Şi uite-l iar prezent în viaţa noastră…
Bucata de hârtie pe care mi-am scris amintirile o transform într-un evantai şi o mişc cu nervozitate pentru a mă răcori. Singura adiere este anosta mişcare a mâinii mele care îmi produce mai multă căldură decât ar trebui. Nervoasă, mă opresc şi constat că cuburile mele de gheaţă au dispărut în paharul meu. S-au topit asemenea iubirilor adolescentine. Atât de rapid încât nici nu am apucat să le simt prezenţa. Au devenit un întreg al băuturii din pahar aşa cum toate acţiunile noastre din trecut s-au metamorfozat în amintiri. Hrănitoare sau toxice pentru suflet, ele reprezintă cheia existenţei noastre. Amintirile sunt cele care ne conturează personalitatea şi ne dezvoltă interesul pentru cunoaşterea unei noi entităţi. Desprinsă de realitate, încep să îmi imaginez o lume ideatică, fascinantă şi puerilă, dar însetată de cunoaştere. O trasformare a sinelui îmi pertubă liniştea interioară şi îmi hrăneşte simţurile. O sarabandă a cuvintelor împleteşte dependenţa continuă şi epuizanta nevoie de a înţelege lumea. A alege drumul victorios reprezintă o inepuizabilă resursă de imaginaţie şi înclinaţie pentru evoluţia noastră. Ne dorim mereu câte ceva. Aceea sete de adrenalină nu reprezintă altceva decât dragostea. Iubim mult: oamenii, cerul, păsările, animalele, chiar şi lucrurile materiale aparent nefolositoare. Suntem născuţi din pământ la cererea zeilor. Ne molipsim de setea pentru iubire şi începem încă din perioada copilăriei să ne promitem că o vom găsi.
Revin la realitate şi observ cum rochia mea albastră îşi strigă dorul de a se face remarcată încă din prima clipă de la sosirea mea în acest loc. Cu toate că nu am prezentat nici cel mai mic interes pentru acordarea unei atenţii mai deosebite pentru vestimentaţia mea, trebuie să recunosc că aceasta îşi are un rol stringent asupra psihicului meu. Mă simt bine, încrezătoare în dorinţele mele şi privesc cu mult calm şi răbdare viitorul. Pantofii vivifică simţurile mele şi mă ridic în picioare. Sunt mai hotărâtă ca niciodată să îmi îmbrăţişez viitorul. Las în urmă ura clipelor petrecute cu spaimă şi dor pentru iubirea pierdută şi îl aştept. Capabil să ducă cele mai periculoase războaie, îmi zâmbeşte şi îmi şopteşte delicat:
-Bine ai venit!


No comments:

Post a Comment