Thursday, 29 October 2015

Îngheţată de dorul iernii



Şi nici aerul rece nu mai este aşa amar cum era pe vremuri. Chiar aş putea spune că a căpătat un alt sens pentru mine. Îmi place să mă plimb şi să îl simt cum îmi atinge pielea. Îmi îmbrăţişează, îngheţat, corpul, iar toate simţurile mele se unesc într-un puternic sentiment de libertate.
Pământul uscat de dorul ploii zâmbeşte cerului, aşteptând momentul când setea îi va fi potolită. Precum sufletele noastre. Suntem într-o continuă căutare dupa iubire. Unii suntem egoişti şi din dorinţă de a nu accepta cu porţia aceea fărâmă de dragoste, o răpim din ochii celui iubit şi ne-o însuşim amarnic. Ne înghiţim propriile emoţii şi ne arătăm seci în faţa lumii. Nu suntem mai prejos decât alţii, dar adorăm acel joc al preschimbării dragostei în neant. Căutăm o metamorfozare a eului în oglinda sufletului nostru, sperând să ieşim mai buni şi mai puţin temători de sub carapacea neîmplinirilor noastre. O abordare incorectă a zâmbetului pe buzele noastre se îmbină cu setea de cuvinte pe care am dori să o căpătăm. Nici eu nu sunt stăpână pe cuvintele mele. De multe ori mi le închid în jurul buzelor vopsite în roşu şi le strâng cu putere, visând la ocazia în care voi avea curajul să le spun. Rătăcesc de fiecare dată printre ele şi simt cum se pierd în incertitudine. La un moment dat, ele vor dispărea. Se vor rătăci atât de tare încât niciodată nu vor reveni la mine. Şi atunci le voi plânge. Îmi voi lăsa lacrimile să curgă pe pielea mea şi să deseneze drumuri negre asemenea unor râuri. Apoi, soarele va ieşi din cei mai puternici nori şi va seca lacrimile mele, dăruindu-mi în schimb roşeaţa obrajilor care se va împleti cu zâmbetul meu cald.
Buzele vor rămâne roşii. Mi-am promis că le voi păstra aşa. Culoarea pasiunii niciodată nu m-a trădat. Chiar mi-a îmbrăcat cele mai amare zile în dulcele pe care numai pasiunea îl poate evoca. Mi-am păstrat o doză de optimism numai pentru mine. Un secret numai al meu. Să îmi păstrez vie pofta de viaţă. Indiferent de zi şi de oameni. Şi mă simt bine cu mine. De fiecare dată când mă privesc în oglindă îmi aduc aminte cât de recunoscătoare sunt. Pentru tot! Chiar şi pentru tine, cu toate că nu sunt sigur că ne cunoaştem. 
Ne trăim zilele fiecare cum le poate percepe inima noastră. Să o păstrăm atât de caldă încât nimeni să nu mai reuşească o răcească. Nici măcar iarna cu ale sale mâini de gheaţă.
Eu iubesc iarna sau cel puţin în ultimii ani, am învăţat să o iubesc. Îmi place aerul ei rece. Poate că unele persoane ar zice că ea întruchipează expresia sufletului meu. Dar nu. Eu nu le dau dreptate. Mă consider un cumultum de sentimente antagonice, hrănindu-mă cu fericire.
Sunt bine. Iubesc sufletele gingaşe şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit în drumul vieţii mele persoane de calitate. Oameni frumoşi şi calzi. Sunt recunoscătoare pentru tot! 

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova