Wednesday, 14 October 2015

Condimente cu patos


Am vrea să cucerim abisul doar dintr-o privire, dar în acelaşi timp suntem îngroziţi de teama de a ne expune faţă de propria persoană.
Trecem prin viaţă sperând mereu la un nou început. Iubim sau urâm în aceeaşi măsură. Câteodată mai adăugăm 2-3 ingredinte necesare unei armonii dezastruoase: piperăm dragostea cu micile delicii de gelozie şi ranchiună, iar din neatenţie punem prea multă sare peste inima rănită.
Îndulcim relaţiile cu partenerii atât de mult încât devin sufocaţi de dulcegăriile noastre. La suflet îi adăugăm un strop de ură pentru a deveni cât mai amar. Toate acestea le facem pentru propria noastră sete. În rutina noastră, cu timpul devenim din ce în ce mai însetaţi. Vrem adrenalină sau măcar ceva nou. Liniştea se delimitează de micile plăcerile ale noastre şi astfel ea devine inamicul nostru. Ne frângem inima în mii şi mii de bucăţele în speranţă ca va apărea cineva care ne va culege de jos. Dar noi nu căutăm o completare, ci o evadare de sine. Vrem refugiu în persoana de lângă noi fără să fim conştienţi că noi reprezentăm cea mai bună oază de relazare. Iubim cu pasiune sau sec. Ne prefacem că suntem fericiţi. Dar pentru ce? Care este scopul acestei etape în care ne minţim reciproc? Şi atunci cum fugim înapoi la noi? Când ştim că a venit momentul să ne zâmbim? Momentul poate să nu vină niciodată. Să fim doar o pasăre călătoare în angoasă libertăţii.
N-aş putea să recunosc că ştiu să fiu fericită. Aş minţi într-un mod cu totul şi cu totul ipocrit. Dar recunosc că sunt bine. Surprinzător, mai minunat pe zi ce trece. Am şi eu temerile mele şi în fiecare zi încerc să mi le înving. Poate sunt norocoasă şi am avut şansa să am lângă mine numai persoane minunate care să mă înveţe că toţi suntem liberi şi nu aparţinem de nimeni. Această dependenţă haotică pe care o întâlnesc la multe femei de vârsta mea mă îndeamnă să mă gândesc la motivele pe care le determină să aleagă acest stil de viaţă. Pentru că a fi dependentă de cineva în era noastră este un gest nebunesc. Îţi poate răsturna sufletul în acelaşi timp cu mintea ta. Te poarte purta pe cărări nebuneşti ale dragostei până în momentul în care roata fericirii se va opri. Tic tac, iar fericirea ta va exploda în bucăţele măreţe. Vei face curat în odaia inimii tale promiţând că nu vei mai lăsa pe nimeni să o murdărească cu false cuvinte de dragoste…
Ai grijă de tine. Iubeşte-te pe tine şi apoi ai să vezi lumea cu alţi ochi.

No comments:

Post a Comment

Un Colocviu la Moscova